Magic dance banner
Magic Dance Club - pagina de start (home) Despre echipa Magic Dance Club Despre dansuri - dansuri standard - dansuri latino Inscriri la cursurile de dans Magic Dance Club Cursuri online oferite de Magic Dance Club Date de contact Magic Dance Club
Programul cursurilor de dans - sala dans Magic Dance Club Clipuri video din lumea dansului Galeria de imagini a scolii de dans Magic Dance Club Tarife cursuri dans Magic Dance Club Forumul Magic Dance Club - discutii cursuri de dans Regulament de participare la cursurile de dans ale Magic Dance Club Ajutor

 
Oferte
Speciale
 
 
Harta Locatie Magic Dance Club
 
 
 
Get Flash Player

Dansuri LATINO-AMERICANE

dansuri latino-americaneSAMBA

În forma sa iniţială, samba provine din Brazilia, fostă colonie portugheză (devenită independentă în 1822) în care,ca şi în celelalte colonii europene, au fost aduşi mii de sclavi. O mare parte dintre aceştia aparţineau popoarelor Yoruba şi Bantu (din Congo, Angola şi Nigeria). Caracteristice acestor popoare erau petrecerile de cult, care puteau dura zile întregi şi erau legate în principal de dans, al cărui scop era provocarea extazului. Din astfel de dansuri a aparut samba, care, ca şi rumba, desemna mai multe tipuri de dans.

        În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, s-a născut în Brazilia, din contopirea  dansurilor de cult africane cu cele portugheze,  Maxixe  (poza stanga), un dans în cerc (descris ca un Two Step), denumit astfel după fructul plin de ţepi al cactusului.

        În anii 1830 s-a dezvoltat un nou tip de dans care combina figurile caracteristice dansurilor populaţiei afroamericane/de culoare cu rotirile şi sway-urile indigenilor Lundu. În timp, acesta a fost modificat şi a început să fie dansat în stilul european, în poziţie închisă. În jurul anului 1885 acesta a fost adoptat de către societatea înaltă din Rio şi popularizat ca Zemba Queca, pentru ca apoi să fie redenumit  „Mesemba.
         În special după abolirea sclaviei în 1888, se distinge în Rio de Janeiro, Bahia şi Sao Paulo o diversitate covârşitoare de dansuri populare. . Dansurile băştinaşe erau considerate imorale de către europeni, astfel că autorităţile au încercat să le diminueze popularitatea. Cu toate acestea, multe dintre ele au  devenit populare nu numai în rândul afroamericanilor dar şi printre indo-europeni/europeni. Batuque, descris ca un dans în cerc cu paşi de Charleston, dansat pe bătai din palme şi percuţie, a devenit atât de popular încât împăratul portughez Manuel I, -refugiat în Brazilia în timpul războaielor napoleoniene- l-a interzis prin lege. La începutul secolului al XX-lea, Mesemba a fost combinat cu Maxixe. Acesta din urmă a ajuns în 1910 în Europa, fiind urmat în 1924 de Samba. Pentru o perioadă scurtă, până în 1925, Samba a fost inclusă şi în competiţii, însă datorită mişcărilor şi ritmurilor mult prea variate şi complexe s-a renunţat la ea.
         În forma ei originală, samba este un dans de grup şi se dansează fără contact între parteneri. Bărbaţii şi femeile dansează samba în maniere diferite. Pentru femei dansul constă în mişcări simetrice şi rapide ale picioarelor însoţite de răsuciri ale şoldurilor şi ale umerilor, generând astfel un dans care face tot corpul sa vibreze. Bărbaţii realizeazăaceeaşi mişcare a picioarelor, însă fără mişcările energice ale bazinului şi ale umerilor. Ei dansează în jurul femeilor, sărind, rotindu-se şi lovindu-şi calcâiele cu palmele. Pattern-ul cel mai simplu de samba este o formădebătut din palme, remarcată de J. Debret la sclavi şi care se mai întâlneşte şi azi înBahia.
         Originea cuvântului samba este neclară: acesta ar putea proveni din cuvântul „semba", deşi alte păreri spun că ar fi derivat din „zambo", cuvânt care desemnează rodul iubirii dintre un bărbat negru şi o băştinaşă. De asemenea, în limbajul Umbundu este cunoscut termenul "esemba sau olisemba", care înseamnă "a dansa şi a bate din palme". Kimbundu cunoaşte de altfel şi termenul „Sesemba", „a dansa târând picioarele". Pentru partizanii religiei  afro-braziliene, Candomble, „samba” înseamnă "a-ţi invoca propriul sfânt (orixa)". Candomble păstrează şi azi aceste ritmuri care au influenţat muzica braziliană, facând din samba un gen unic.
         Eminentul folclorist brazilian Edison Caneiro menţionează că era o vreme când cuvântul "samba" era folosit pentru a desemna anumite tipuri de muzică şi de dans introduse de negrii africani în diferite regiuni ale Braziliei, de la Maranhao în nord până la Sao Paulo în sud. Muzica corespunzătoare se numea samba: tambor de mina în Maranhao, milindo în Piaui, bambelo în Rio Grande do Norte, coco, samba de roda e bate-bau în Zona da Mata do Nordeste şi Bahia, jongo în zonele Espirito Santo, Rio de Janeiro şi Minas Gerais. Pentru sclavii africani aduşi în Brazilia în secolele 17, 18 şi 19 cuvântul "samba" avea mai multe înţelesuri: "a se ruga", "a invoca spiritele strămoşilor"

         Termenul de „samba" apare în surse scrise din 1838, iar la începutul secolului al XX-lea este înlocuit cu termenul de Batuque.

         Prima melodie de samba s-a numit „Pelo Telefone" („La telefon") şi a fost scrisă în 1916 de către Donga (Ernesto Joaquim Maria dos Santos, 1889-1974) şi interpretată de trupa Oita Batutas.

         1928 a reprezentat un an special pentru samba. Atunci a fost publicată în limba franceză o carte de dans  scrisă de Paul Boucher ce conţinea instrucţiuni de samba, , iar la 12 august 1928 a fost deschisă prima şcoală  de samba în Estacio. Primele şcoli de samba erau de fapt mici grupuri („blocos"), cuprinzând nu mai mult de 50 de persoane, care, purtând costume specifice, mărşăluiau pe suntele scoase de instrumente de percuţie. Primul „bloco" a fost atestat în 1928 sub numele de "Deixa Falar", în districtul Estacio din Rio de Janeiro. Aceştia şi-au spus "Escola de Samba" (Şcoala de Samba) pentru că s-au cunoscut chiar lângă una din şcolile locale. Cu timpul, aceste parade s-au tranformat în competiţii foarte bine organizate. Prima competiţie de acest gen a avut loc în 1932, şi a fost câştigată de Mangueira.
          Începând cu anul 1935, şcolile de samba au fost oficial înregistrate ca Gremio (cluburi recreative). În anii '30, când Brazilia era condusă de preşedintele Getulio Vargas, oraşul Rio a început să încurajeze organizarea unui carnaval anual.
          Cele mai mari şi mai cunoscute şcoli de samba se află în districtele mai populare din Rio de Janeiro: Imperatriz Leopoldinense, Mangueira, Beija Flor, Portela, Viradouro, Unidos da Tijuca etc. În Franţa, Nicia Ribas d'Avila a fost prima persoană care a introdus aceste aspecte ale culturii braziliene, atunci când a creat în Paris o şcoală de samba la sfârşitul anilor '70, „Unidos da Tia Nicia”.
         Când este vorba de istoria sambei trebuie amintiţi şi dansatorii Manuel Diniz ("Duque" - ducele) şi Gaby, doi dansatori de Maxixe rezidenţi în Paris, cărora le este atribuită crearea versiunii de Ballroom a sambei şi introducerea acesteia în Europa. Duque este cel care a modificat Maxixe-ul pentru a se potrivi muzicii inovative pe care o cânta Oito Batutas. Această trupă a continuat să-şi dezvolte muzica, ducând la apariţia unui nou stil de dans numit Samba-Carioca (Carioca este un râu care curge prin Rio de Janeiro). Aceast gen este considerat precursorul variantei de Ballroom a sambei şi a fost popularizat în 1933, prin intermediul filmului "Flying Down to Rio" în care Fred Astaire şi Ginger Rodgers dansau Samba-Carioca.

         Oita Batutas  (poza dreapta ) este cel care a introdus instrumentele de jazz în Brazilia. Aceste instrumente, în combinaţie cu diferitele instrumente de percuţie braziliene, au dat sambei un nou ritm. Donga a adoptat instrumentul numit banjo, în locul chitarei; Pixinguinha a adoptat saxofonul, deşi timp de 20 de ani a păstrat fluierul ca instrument principal. Cu aceste noi sunete, compozitori ca Donga (poza stanga), Pixinguinha (poza dreapta), Sinho (Jose Barbosa da Silva) şi Heitor dos Prazeres au dezvoltat genul Samba-Carioca (Samba din Rio de Janeiro) şi Samba da cidade (Samba din oras). Această samba, cu un ritm sincopat caracteristic, a ajuns să predomine muzica utilizată la Carnavalul de la RiO.

În general, samba este scrisă în măsura de 2/4, cu linii sincopate în melodie şi în acompaniament.
          Muzica braziliană de samba reprezintă o denumire generică pentru nişte forme de muzică şi de dans destul de diferite. Unele dintre aceste genuri au primit propriile denumiri, cum ar fi Samba-Reggae (apărut în anii '80 în Salvador), Timbalada, Lambada şi Maracatu.
          După cel de-al doilea război mondial, 1948- 1849, samba a fost popularizată într-o formă simplificată, standardizată în 1956 de Pierre Lavelle.
          În 1959 a fost acceptată definitiv în programul competiţional, în categoria dansurilor latino-americane. După toate schimbările, contopirile culturale şi simplificările aduse, samba dansată astăzi la nivel social şi competiţional nu mai are prea multe în comun cu samba originală.




dansuri latino-americane

Cha Cha Cha


Se pare că numele de cha-cha-cha a apărut pentru prima dată în Indiile de Vest, unde există o plantă ale cărei păstăi conţin nişte seminţe care atunci când sunt scuturate în interiorul unui recipient scot un sunet a cărui transcriere fonetică este „cha". Acest gen de instrumente de percuţie au fost folosite de către orchestrele cubaneze pentru stabilirea ritmului melodiei.

             Există însă şi alte variante referitoare la apariţia numelui acestui dans: din cuvântul spaniol chacha semnificând „vraci", sau din chachar care înseamnă „a mesteca frunze ale arborelui de cacao", sau chiar din cuvântul char, „ceai". Însă cel mai probabil acesta provine de la energicul dans cubanez Guaracha. S-a mai sugerat şi că numele de cha-cha-cha este un derivat onomatopeic al sunetului pe care îl produc picioarele în chasse-ul specific celor mai multe figuri de dans.
             O altă variantă privind apariţia numelui acestui dans o reprezintă existenţa unei figuri numite chatch, care implică doi paşi lenţi urmaţi de trei schimbări rapide de greutate. La începutul anilor '50, această figură s-a dezvoltat într-un un nou dans format din variaţii ale pasului de bază şi a primit numele de cha-cha-cha.

            Controversele asupra originii acestui dans continuă, dat fiind că există numeroase puncte de vedere privind momentul şi locul apariţiei cha-cha-cha-ului, dar şi a personalităţilor care au contribuit la dezvoltarea sa. Însă un lucru este sigur: cha-cha-cha-ul a evoluat din mambo. Astfel, pe măsură ce muzica şi dansul mambo au căpătat o notorietate mai mare, noile ritmuri şi tempo-uri au adus mambo-ului modificări subtile în timp.

         În 1951, compozitorul şi violonistul cubanez Enrique Jorrin a introdus ritmul de cha-cha-cha pe ringurile de dans cubaneze în timpul spectacolelor sale cu Orchestra America.

        Ritmul mai lent cu care orchestra cubaneză America interpreta mambo-ul le-a permis dansatorilor să folosească o triplă pendulare a bazinului pe numărătoarea lentă. Şi astfel a luat naştere Triplu Mambo. Unii susţin însă că această idee i-ar fi venit lui Enrique Jorrin încă din 1948, pe vremea când era membru al orchestrei lui Antonio Arcano. În 1953, cântecele sale "La Enganadora" (primul cha-cha-ha, compus în 1951) şi "Silver Star" au devenit hituri înregistrate. Din Cuba, cha-cha-cha-ul a fost introdus în Statele Unite la începutul anilor '50, de către Minon Mondajar.

            Asta nu înseamnă că cha-cha-cha-ul este un dans lent; melodia „Bei Mir Bist Du Schon/La Furiosa” de Jack Costanzo&Don Swain este o dovadă a rapidităţii la care poate ajunge un cha-cha-cha.

            Conform altor păreri, apariţia cha-cha-cha -ului îi aparţine profesorului englez de dans Pierre Lavelle care, în 1952, în vizita sa în Cuba, şi-a dat seama că mambo era dansat câteodată cu 2 paşi în plus pe măsura muzicală. Astfel, la întoarcera sa în Marea Britanie, a început să predea acest gen de mambo ca pe un dans separat. Arthur Murray a standardizat dansul pentru a-l face mai accesibil, scoţând un Cha din ritm şi inventând numărătoarea 1,2,3, Cha,Cha. Iniţial era cunoscut sub numele de MamboChaChaCha, triplu mambo sau mambo cu ritm de guiro.

            Cha-cha-cha-ul a moştenit multe dintre elementele de stil de la precursorii săi, rumba şi mambo. Ca majoritatea dansurilor latino, şi cha-cha-cha-ul se realizează cu o mişcare a picioarelor aproape de podea. Muşchii dansatorilor sunt relaxaţi pentru a permite o mişcare liberă a şoldurilor. Pe măsură ce se fac paşii, partea superioară a corpului se aşează cu determinare pe piciorul de sprijin.

            Cha-cha-cha-ul a devenit rapid cel mai popular dans latino. Acest lucru se datorează renumiţilor muzicieni care, prin spectacolele şi turneele lor, au făcut ca cha-cha-cha -ul să devină nu doar un dans caracteristic civilizaţiei latino, ci şi unul universal. Cele mai cunoscute nume sunt: Arcano y sus Maravillas (una dintre trupele care a cântat aceste ritmuri încă de la începurile lor), Fraţii Lopez, Israel şi Cachao (cu Coralia), Antonio Sanchez, Félix Reina, Enrique Jorrín, orchestra Aragon, Chicho O'Farril, Pérez Prado, Tito Puente, Charles Aznavour, Rubén Blades şi Willie Colón

         Istoria genurilor mambo, cha-cha-cha şi salsa a fost influenţată decisiv de migraţia portoricanilor către New York în secolul XX (în special în anii '40 şi '50) şi a cubanezilor (mai ales în anii '60) şi de contopirea muzicii lor autohtone cu jazz-ul afro-americanilor, care a contribuit semnificativ la dezvoltarea muzicii latino şi la răspândirea ei în toată lumea. Deşi rădăcinile celor maimulte dintre aceste genuri muzicale provin din cultura populară cubaneză, mambo, cha-cha-cha şi salsa - în forma cunoscută la nivel internaţional - sunt inovaţii nord-americane.

             Din anul 1962, cha-cha-cha -ul face parte din categoria dansurilor competiţionale. Acest dans este popular şi astăzi, iar ritmurilesale pot fi auzite în muzica lui Ricky Martin, Julio Iglesias, Enrique Iglesias, Carlos Santana şi a Gloriei Estefan.






dansuri latino-americaneRumba

În general se acceptă faptul că rumba a rezultat în principal din contopirea a trei culturi: africană, iberică şi amerindiană. Originile rumbei datează din secolul al XVI-lea, odată cu sosirea primilor sclavi negri din Africa.
            Descoperită în 1492 de către Columb, Cuba devine în scurt timp un loc predilect al comerţului cu sclavi, majoritatea aparţinând poporului vest-african Yoruba (Nigeria de astăzi), un popor cu o cultură dezvoltată şi înzestrat cu mult talent în ceea ce priveşte muzica şi dansul.
            Se presupune că rumba are la origine un gen de Flamenco adus de către spanioli în Cuba, unde a intrat în contact cu ritmurile sclavilor africani. Iniţial figurile de Rumba au fost inspirate din universul cotidian al ţăranilor acelor timpuri. Termenul de "rumba" provine din spaniolă, unde desemna la început  petrrecerile oficiale, muzica şi dansurile specifice. Ulterior, numele ajunge să descrie nu un dans, ci o femeie cu un stil de viaţă foarte libertin. Pornind de la acestea, la început rumba a fost etichetată ca fiind un dans frivol şi imoral.
            Rumba originală era un dans folcloric care îmbrăca forma unei pantomime cu conotaţii sexuale, dansată -paradoxal- pe o muzică cu un tempo alert, cu mişcări caracteristice ale şoldurilor (cuban motion), cu o atitudine dominantă din partea bărbatului şi senzual-defensivă din partea femeii. În zona de origine (insulele Caraibe), acest gen de muzică sau dans a cunoscut notorietatea sub o varietate de nume: Son, Danzon, Guagira, Guaracha, Naningo.
            "Rumba" reprezintă un termen generic, dedicat de profesorii de dans din Statele Unite versiunii modificate a Son-ului cubanez, mult mai lentă şi mai decentă decât varianta originală.

 Mişcările expresive, lascive şi viguroase ale dansatorilor sunt în armonie cu ritmul imprimat muzicii de către instrumentele de acompaniament, care includ printre altele maracase, clave, marimbola şi tobele Bongo şi Conga.

 La fel ca şi în cazul altor dansuri, rumba a cunoscut metamorfoze datorate fie trecerii timpului, fie segregaţiei sociale. Astfel, în perioada celui de-al doilea razboi mondial, Son-ul, o variantă mai lentă şi mai rafinată a rumbei originale,  reprezenta dansul popular al clasei de mijloc din Cuba. Tot lent era şi Danzon-ul, dansul oamenilor din înalta societate cubaneză.
            În Cuba, numeroase dansuri poartă denumirea de rumba. Acestea sunt împărţite în trei ramuri: Yambu, Columbia şi Guaguanco. Yambu este varianta cea mai veche a rumbei, în zilele noastre întâlnit destul de rar, la fel ca şi Columbia, o rumba câmpenească dansată de către bărbaţi. Guaguanco este forma cea mai cunoscută dintre acestea, un dans cu mişcări erotice care a preluat diverse elemente spaniole.
            Iniţial muzica a fost scrisă în măsura 2/4 dar mai nou, pentru a uşura abordarea de către compozitori şi cântăreţi a acestui gen, se foloseşte măsura 4/4.
            Ca de obicei, este foarte important să discutăm şi rolul esenţial pe care l-au avut profesorii de dans din SUA în  evoluţiai şi consacrareala nivel mondial a acestui dans. În consecinţa, urmează o succintă prezentare cronologică a principalelor momente şi personalităţi americane care au influenţat istoria rumbei.
            Prima încercare serioasă de a introduce rumba în sălile de dans din Statele Unite le-a aparţinut lui Lew Quinn şi Joan Sawyer în 1913. Zece ani mai târziu, muzicianul Emil Coleman a adus câţiva muzicieni şi o pereche de dansatori de rumba în New York. În 1925, Benito Collada a deschis clubul "El Chico" în Greenwich Village, unde rumba ţinea capul de afiş. În vara lui 1930, Edward Markx Music Company a scos pe piaţă un cântec intitulat The Peanut Vendor (Vânzătorul de alune) interpretat de orchestra Havana Casino condusă de Don Azpiazu, care a devenit rapid un hit.
     În 1935 George Raft a jucat rolul unui dansator în filmul Rumba, un music-hall în care în final eroul caştigă dragostea frumoasei Carol Lombard prin pasiunea lor comună, dansul.
            Tot în aceeaşi perioadă, Xavier Cugat a format o orchestră specializată în muzica latino-americană. El concertează la Coconut Grove în Los Angeles şi apare în câteva dintre primele filme sonore cum ar fi "In Gay Madrid". Mai târziu, în anii 1930, Cugat cântă la hotelul Waldorf Astoria din New York. Spre sfârşitul decadei, el era recunoscut pentru cea mai de succes orchestră de muzică latino a acelor zile.
            Însă muzica latino a căpătat un impact cu adevărat semnificativ abia la sfarşitul deceniului al III-lea al secolului al XX-lea. Rumba a fost importată din Cuba (via Miami Beach) în New York, unde profesorii de dans au denumit-o rumba sau, alteori, rhumba. În ţara de origine, dansul a fost denumit Cuban Rumba pentru a se face diferenţa faţa de varianta americană. O altă diferenţă semnificativă între cele două stiluri o reprezintă pasul de bază, care în SUA avea forma unui pătrat (box), iar în Cuba avea forma unui romb (diamond).

  În Europa, introducerea dansului latino-american (rumba, în special) s-a datorat lui Monsieur Pierre (principalul profesor de dans din Londra acelei perioade), care, cu entuziasmul, experienţa şi talentul său a fost un excelent promotor al acestui gen de dansuri pe bătranul continent. Începând din 1930 Monsieur Pierre împreună cu partenera sa, Doris Lavelle, popularizează dansurile latino-americane şi introduc în cercurile de dans adevărata Rumba Cubaneză.
            În anii '50 a izbucnit un puternic conflict în legătură cu aceste diferenţe între paşii de baza (aşa-numitul război al rumbei). Pe de o parte era Square-Rumba (Carré) adusă în Europa din S.U.A. în 1930 şi standardizată de francezul Lucien David, pe de altă parte, rumba cubaneză. După numeroase discuţii, în 1964, rumba cubaneză a fost acceptată şi recunoscută ca versiune internaţională oficială, fiind folosită în competiţiile de dans sportiv. Tot din acelaşi an datează şi prima ediţie a "Tehnicii Latino" a lui Walter Laird, care a avut un aport important la acceptarea, în cele din urmă, a acestei variante.
În zilele noastre rumba este dansată pe un tempo de bolero, care este mai lent decât ritmul uaracha, ce a caracterizat dansul în perioada lui de început. Aceasta nu l-a facut mai puţin fascinant, ci dimpotrivă; în pofida trecerii anilor, rumba a rămas unul dintre cele mai apreciate dansuri.




dansuri latino-americane
Passo Doble


Paso Doble este cel mai misterios dintre toate dansurile sportive. Nu există foarte multe informaţii legate de istoria acestui dans, iar despre originea lui se pot face doar supoziţii. Un lucru este însă cert: conţine paşi simpli, de marş.

              Una din presupusele origini ale acestui dans ar putea fi marşul francez denumit "Pas redouble". Acest marş era scris în măsură de 2/4 şi avea un ritm de circa 130 bătăi pe minut.

             Probabil că numele de "Paso Doble" are ca origine ritmul binar al muzicii şi faptul că fiecărei bătăi muzicale îi este alocat un pas. Cu toate acestea mai este cunoscut şi sub numele de "Spanish One Step" din cauza acelui unic pas care se face pe fiecare bătaie a muzicii.

             În Spania acest gen de muzică mai este cunoscut şi sub numele de "El Soleo" şi este interpretat în timpul coridelor. La graniţa cu Spania, în sudul Franţei, în 1910, profesorii de dans francezi au avut ideea de a aduce atmosfera coridei în saloanele de dans şi astfel au început să inventeze figuri de dans care imitau (bineînţeles într-o manieră stilizată) acţiunea din arenele iberice. Acestor influenţe franceze li se datorează şidenumirile unor figuri de dans consacrate, cum ar fi Sur Place, Appel, Huit şi La Passe

            Tot profesorilor de dans francezi trebuie să li se acorde creditul de a fi introdus in coregrafiile de Paso Doble şi elemente din alte dansuri spaniole, cum ar fi Fandango şi Rumba, dar mai ales Flamenco.

            Acesta din urmă, aşa cum îl cunoaştem noi astăzi, îşi are originea în cafenelele, teatrele, sălile de bal din cartierul Triana din Sevilla şi a fost influenţat de Fandango, de baladele spaniole, de Tangoul negrilor şi de Guajira caraibiană. Flamenco este o formă de artă caracteristcă sudului Spaniei (Andaluzia) şi se prezintă în trei variante: Cante (cantec), Baile (dans) şi Guitarra (cântatul la chitara).

              Istoria Flamenco-ului a început în secolul al XVIII-lea, când, după un lung proces de influenţare reciprocă, folclorul originar andaluz s-a contopit cu folclorul "Ţiganilor" (Gitanos) din sudul Spaniei şi al maurilor care au condus Spania timp de câteva secole. Tot în acest context nu trebuie să uităm nici de influenţele culturilor arabe, iudaice şi creştine. Prima dovadă scrisă despre muzica „Gitanilor” datează din anul 1774, dar consacrarea a cunoscut-o în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Toate acestea au influenţat în mod direct sau indirect evoluţia dansului Flamenco şi, implicit, a Paso Doble-ului. Ca şi Paso Doble, Flamenco poate avea un ritm binar, cum ar fi variantele Tientos şi Farruca, şi unul ternar, ca de exemplu Jaleos, Taranto, Granaina, Malaguena şi Cartagenera. Combinaţiile dintre cele două ritmuri au generat alte câteva stiluri cum ar fi Cantinas, Romeras, Solea.

            Din 1945 Paso Doble face parte din categoria dansurilor competiţionale, iar începând din 1959 a fost standardizat.

            Melodia are o structură complexă care cuprinde o introducere, o parte principală şi o încheiere, delimitate între ele de accente muzicale clare. Poate şi de aceea există foarte puţine grupuri muzicale care au această muzică în repertoriul lor. Primele cântece consacrate, cum ar fi "Der Herr Torero" ("Domnul Toreador") de Maria Andergast şi Hans Lang, şi "Espana Cani" de Pascual Marquina, provin din anii '20.

             În forma iniţială, Paso Doble avea o masură de 3/8, mai târziu aceasta s-a schimbat la 2/4, 3/4. Astăzi este dansat ca un Two Step, pe o masură de 2/4 sau 6/8. Tempo-ul este de 58-62 bătăi/minut, iar în dans sportiv de 62 bătăi/minut.Luptele cu tauri datează din Creta Veche, dar s-au organizat în Spania de-abia din anii 1700.

             Actualmente Paso Doble reprezintă dramatizarea prin dans a coridei spaniole, ceea ce dă caracterul spectaculos al dansului. Bărbatul îl imită pe toreador, care, cu atitudinea sa arogantă, îndrăzneaţă, îşi afirmă superioritatea în faţa bestiei. Astfel, dansatorii evoluează împreună sub ameninţarea unui taur imaginar.

              În Paso Doble, bărbatul (toreadorul) este în lumina reflectoarelor mai mult decât în alte dansuri. Din acest motiv Paso Doble mai este caracterizat şi ca "dans al bărbatului".
               Femeia intruchipează, după cum spuneam, "muleta" (pelerina roşie cu care toreadorul ţine sub control taurul) şi trebuie să fie, în consecinţă (ca şi aceasta), suplă, fexibilă, elegantă şi pasivă. Cu toate acestea partenera nu are un rol de figuraţie, frumuseţea si viteza mişcărilor ei trebuie să ilustreze iscusinţa si eleganţa "pase-urilor" toreadorului. Mai mult decât atât, ea trebuie să devină foarte activă atunci când interpretează partiturile de Flamenco din coregrafie.
               Contrar altor dansuri latino, în paşii spre faţă tehnica labei piciorului este identică cu cea a mersului obişnuit (se rulează talpa dinspre călcâi spre vârf). Ţinând cont că, în general, fiecărei bătăi muzicale îi este alocat un transfer de greutate, cât şi de faptul că partenerii au, în general, cel puţin două puncte de contact, Paso Doble este un dans uşor de învăţat. Din păcate, din cauza faptului că în zilele noastre acest gen de muzică nu mai este la modă, Paso Doble este dansat cu predilecţie în competiţiile de dans sportiv.






dansuri latino-americaneJive

După descoperirea Indiilor de Vest de către Columb, a început şi comerţul cu sclavi. Se estimează că în perioada 1840-1900 au fost deportaţi din Africa în coloniile Noii Lumi peste 40 de milioane de afro-americani. Încetul cu încetul cultura, religia, mitolgia şi muzica africană s-au contopit cu cea a indigenilor şi a europenilor. Din acest mix cultural s-au dezvoltat diversele stiluri de muzică şi de dans afro-americane, iar printre acestea se numără şi Jive-ul.

         Acest dans are o istorie interesantă şi controversată. Originile cuvântului "jive" sunt neclare, existând diferite variante cu privire la acestea. Astfel, cuvântul "jive" a derivat probabil din "Jev", care în limbajul vest-african Wolof înseamnă "a vorbi obraznic". Termenul mai are în argoul negrilor şi sensul de "minciună, exagerare". De asemenea, el ar mai fi putut deriva şi din modificarea cuvântului englez "jibe" (a glumi). Alte semnificaţii argotice ale termenului "jive" sunt cele de "comerciant ambulant", "marijuana" şi "relaţii sexuale". Este însă neclar dacă vreuna dintre aceste semnifcaţii a avut legătură cu folosirea termenului pentru dansul în discuţie.

            În anii 1880, Jive-ul era cunoscut sub numele de Cake Walk, deoarece premiile pentru cele mai bune perechi de dansatori constau de cele mai multe ori în prajituri.

Muzica asociată Jive-ului a fost cunoscută sub numele de "Ragtime", fie datorită faptului că protagoniştii se îmbrăcau în hainele ("rags") lor cele mai bune, fie pentru că muzica era sincopată ("ragged").

    În anii '20, Ragtime-ul a fost înlocuit de dansuri ca "Charleston" şi "Black Bottom" şi astfel şi-a făcut apariţia şi "Swing-ul".

Spre sfârşitul anilor '20, combinaţia dintre energicele dansuri "Breakaway", "Texas Tommy" şi "Charleston" cu "Foxtrot"-ul a generat un nou dans, numit "Lindy Hop".

            Cu mişcările sale acrobatice, Lindy Hop-ul a fost dansul anilor '20 - '30. Numele său are o poveste aparte.

Pe 21 Mai 1927, Charles Lindbergh, aviator american, uimea lumea cu primul zbor solo, de la New York la Paris, pe deasupra Atlanticului. În toate ziarele se putea citi cu litere de-o şchioapă titlul "Lindy Hops The Atlantic" (Lindy sare Atlanticul). Într-o seară, imediat după zborul lui Lindbergh la Paris, la Ballroom-ul Savoy din New York, un localnic pe nume George Snowden, poreclit "Shorty George", privea cuplurile care dansau. Fiind întrebat de un reporter ce anume dansau acestea, George nu a făcut altceva decât să citească titlul unui articol despre zborul lui Lindbergh dintr-un ziar care se afla pe banca alaturată, spunând "Lindy Hop"! Şi astfel, acest dans a cunoscut consacrarea în New York, iar de aici s-a propagat în toată lumea.
            În afară de Lindy Hop, în timpul erei Swing s-a bucurat de o recunoaştere deosebită un al doilea stil de dans din varietatea dansurilor afro-americane: Blues-ul. Acesta a apărut la începutul secolului al XIX-lea în America de Nord şi a pătruns în Europa în 1920.

            Contopirea acestor stiluri muzicale - Blues şi Swing - a dat naştere unui mix muzical pe care se dansa Boogie-Woogie, un dans iubit şi astăzi.

            Dansatorul de culoare Bill Robinson  a avut un rol foarte important în răspândirea şi evoluţia acestui dans.De asemenea, fimele muzicale de la Hollywood şi protagoniştii acestora (ca de exemplu Fred Astair cu partenerele Tape Miller şi Nichola Brothers), au făcut ca muzica şi dansul Boogie-Woogie să fie cunoscute în toată lumea

            La mijlocul anilor '30, Lindy Hop-ul a primit numele de Jitterburg, după melodia "Jitterburg" a lui Cab Calloway, apărută în 1934.Tot în acea perioadă, Herbet With, "bouncer" de top la Ballroom-ul Savoy, a înfiinţat o trupă de dans numită "Whitey's Lindy Hoppers". Unul dintre membrii cei mai importanţi ai aceste trupe era Frankie Manning. Trupa a apărut în filme ca "A Day at the Races" (1937), "Hellzapoppin" (1941) şi "Killer Diller" (1948).

            Cel mai important concurs anual de dans din New York în perioada 1935-1974, "Harvest Moon Ball", avea loc la Madison Square Gardens şi era sponsorizat de "Daily News Welfare Association". Acest eveniment era atât de popular, încât cele 20 000 de bilete disponibile se vindeau încă din primele două zile. Din 1938, în programul acestui eveniment au fost incluse şi Lindy Hop-ul şi Jitterburg-ul.

            La începutul anului 1938, Dean Collins, care învaţase să danseze în Harlem la Ballroom-ul Savoy, se stabileşte la Hollywood. Între anii 1941 şi 1960, el a colaborat la realizarea coregrafiilor a peste 100 de filme care conţineau secvenţe coregrafice de Lindy Hop, Jitterburg, Lindy şi Swing.
Organizaţiile de dans, ca The New York Society of Teachers şi Arthur Murray, au început să predea aceste dansuri abia la debutul anilor '40. Tot atunci, Laure Haile, cunoscută dansatoare de Swing, a observat stilul care se dansa în comunitatea albă, denumindu-l în scrierile sale "Western Swing", şi a început să îl predea pentru Arthur Murray în 1945. În 1951 Laure Haile a publicat pentru prima dată notiţele ei de dans, ca o programă analitică, incluzând şi Western Swing-ul. De-a lungul anilor '50 ea şi-a prezentat programa în workshop-uri din SUA prin intermediul Studiourilor Arthur Murray.

          De la mijlocul anilor '40 şi până azi, profesorii de dans au modificat Lindy Hop-ul, Jitterburg-ul şi Swing-ul pentru a le adapta la tendinţele publicului larg care urma cursurile de dans. Ca rezultat, au apărut "East Cost Swing" şi "West Coast Swing

          Începând din 1920, Lindy Hop, Jitterburg-ul şi Swing-ul au evoluat pe întreg teritoriul SUA, dând naştere mai multor stiluri regionale. Iată mai jos o prezentare succintă a câtorva dintre ele:
      * Savoy Swing: popular în Ballroom-ul Savoy din New York in anii '30 şi '40. Este un stil de dans foarte rapid, sacadat, lejer.
* West Coast Swing: stil de Swing ce scotea în evidenţă dinamismul mişcării picioarelor. A devenit popular în cluburile de noapte californiene în anii '30 şi '40. În 1989 West Coast Swing a fost ales "Dansul Statului California".

* Whip: stil de swing popular in Houston, Texas, caracterizat de rotiri rapide în jurul partenerului. 
* Supreme Swing: popular în Tulsa, Oklahoma.
* Imperial Swing: popular în St. Louis, Missouri.
* Carolina Shag: popular în Carolina de Nord şi de Sud, scoate în evidenţă rapiditatea mişcării picioarelor partenerului.
* DC Hand Dancing: un mix între Lindy şi Swing, întâlnit în Washington DC.
* East Cost Swing: popular în oraşele de pe Coasta de Est a Statelor Unite.
* Ballroom West Coast Swing: stil de Swing poplar în şcolile de ballroom, diferit de stilul întâlnit în cluburile de noapte din California şi în cluburile de Swing.
* Country-Western Swing: stil de Jitterburg popularizat în anii '80 şi dansat pe muzică Western şi Country.
* Cajun Swing: stil Louisiana Bayou al Lindy-ului dansat pe muzica Cajun.
* Pony Swing: stil Country Western al Swing-ului Cajun.
* Jive: versiunea cea mai răspândită la nivel internaţional este dansată din anul 1968 în competiţiile de dans sportiv.

   * Rock'n Roll: este descrierea pentru unirea a trei forme destul de diferite de muzică: Jazz şi Rhythm'n Blues pe de o parte, Country & Western (Folk) pe de altă parte. Anul 1954 este consemnat oficial ca dată de naştere a Rock'n Roll-ului. Tradus cuvânt cu cuvânt, numele înseamnă "a legăna şi a rostogoli". Originea acestei expresii este, ca şi în cazul altor dansuri, controversată. Există păreri conform cărora ea reprezintă o expresie arhaică cu conotaţii sexuale folosită în rândurile populaţiei de culoare. Conform altor păreri, paternitatea acestei denumiri îi aparţine lui Alan Freed, un disk-jockey care susţine că l-a folosit pentru prima dată în 1951 la o petrecere de dans unde el alesese ca power-play melodia "Rock-A-Beating Boogie" a grupului "Treniers". Pornind de la versurile acestui cântec el a început să fredoneze în faţa participanţilor refrenul: "Rock Rock Rock everybody - Roll Roll Roll everybody" şi astfel a apărut celebra sintagmă "Rock'n Roll".

      Rock'n Roll-ul ca gen muzical s-a impus definitiv în 1954 prin cântecul "Rock Around the Clock" al lui Bill Haley. Acesta a fost primul hit internaţional de Rock'n Roll. Cel mai cunoscut cântăreţ şi dansator de Rock'n Roll a fost cu siguranţă Elvis Presley. Stilul său de dans, senzaţional mai ales prin mişcările de bazin caracteristice, i-au adus lui Elvis numele de "King" şi "Elvis the Pelvis". Alte nume cunoscute din era Rock'n Roll-ului sunt Buddy Holly, Roy Orbison, Carl Perkins, Jerry Lee Lewis, Little Richard, The Drifters etc.

 

Text creat de Prof. Drd. Ing. Costin Mihaiu
http://www.proswing.ro/item/1/23/




Alte categorii


Click pe o categorie de mai sus pentru detalii: descriere, foto, video !

 

 

www.dansuridenunta.ro | www.cursuridedans.ro | www.zumba.ro | www.magicdance.ro

5860
*** Grupele de incepatori nu au o data anume de incepere a cursurilor. La aceste grupe se predau pasii de baza urmand ca la grupele de intermediari sa se lucreze coregrafii. Grupa de incepatori nu are o durata anume deoarece fiecare cursant are un ritm propriu de asimilare a cunostintelor si trecerea la o grupa mai avansata se face in functie de fiecare ( in medie dupa aprox. 2 luni ). ***

  e-mail: contactmagicdancero      Mobile: 0722.858.700 / 0724.444.093 / 0724.984.993

www.dansuridenunta.ro | www.cursuridedans.ro | www.zumba.ro | www.magicdance.ro

Scoala de Dans Magic Dance va face cea mai bogata oferta de cursuri de dans: cursuri de dans sportiv : dansuri latino si dansuri standard, dansuri de petrecere, dansuri de club, dansuri grecesti, dansuri irlandeze. Vei invata sa dansezi :Samba, Cha Cha, Rumba, Passo Doble, Jive, Vals Lent, Tango, Vals Vienez, Slow Fox, Quick Step, Salsa, Merengue, Rueda de Casino, Bachata, Tango Argentinian, Step, Swing, Dansuri Irlandeze. Vei gasi de asemenea filme cu demonstratii de dans, filmulete cu miscari si pasi de dans, lectii de dans online ca suport pentru curs, poze cu dans, oferte speciale pentru nunta si multe altele ! In cele 120 de minute veti invata pasii si coregrafiile celor mai cunoscute dansuri latino, dansuri standard si dansuri de petrecere, bucurandu-va de prietenia colegilor precum si de atmosfera destinsa, deosebita creata de instructorii nostri. ....invata alaturi de noi sa dansezi ca un profesionist dansuri precum Salsa, Merengue, Rueda, Bachata, Cha Cha Cha, Sama, Mambo, Rumba, Jive, Tango Argentinian, Vals Englezesc, Vals Vienez, Quick Step, Slow Fox, Fox Trot si multe multe altele..... Cursuri de dansuri latino, Dansuri standard (Dansuri de Societate) si dansuri de petrecere, Eleganta si Prietenie, toate in ambianta placuta a Clubului Magic Dance. Studioul de dans Magic Dance Club va ofera cursuri de dans latino precum Cha Cha, Rumba sau Jive, dansuri standard (ballroom dances dansuri de societate) cum ar fi Vals Englezesc, Tango Argentinian sau Fox Trot dar si pe cele de petrecere : Salsa, Merengue, Rueda de Casino, Dansuri Irlandeze, Dansuri Grecesti, Dans Modern